Capitolul VII

“Haaaleluia. Libertate. Vorba vine libertate ca tot sunt inchis intre garduri de sarma ghimpata si ziduri ca de cetate marca orele de istorie. Macar nu pentru mult…”

As putea scoate bani cu fata asta…. functioneaza si pe post de alarma de ceas la ore inumane. Blonda si care face zgomot. Neeaaa, nimic deosebit. Ar fi deosebit daca ar avea cheita. Aveam in nefericitele mele copilarii o rata cu cheita. Invarteai si rata sarea peste cap. Si eu radeam ca un idiot cand cadea in cap. Era asa tru.

Presimt ca o sa urmeze o cadere nervoasa. Urlu: IMI VREAU INSIGNELE INAPOI! [muuuhaha, uite selenaro, cine e alarma acum?]

Asta are o valiza roz in care sunt haine roz cu accesorii roz si care miroase roz.  Cred ca o sa vomit. Ea o avea pana si voma roz. Acum chiar ca vars. Si contrar credintei populare, eu nu ma spanzur de un copac roz! Cel mult ma spanzur. Asta ar fi tru. Dar daca mai vad roz in fata ochilor mei fardati cu tone de negru, pe onoarea mea de emo declarat, scot capetele tuturor papusilor Barbie ale printesei PinkyPuff aici de fata si le fac sa arate ca mine ca mine. Zau, ar trebui sa se simte onorate.

Asta e una din operele mele cand nu am putut adormi. Imbunatatire  clara. Blonda ar trebui sa-mi fie recunoscatoare. Acum poate face cu  papusile personaje pozitive un centru de tratare a poneiului tru. Nu  intelege arta. Ce sa-i faci daca n-are in ea decat culori. N-o sa inteleg  niciodata fiintele untru: de ce Sfanta Lama scrie pe poneiu’ ei  placinta???

—->

Ma roooog… sa trecem peste. Totusi isi face bagajul. La mine nu e greu. Am avut o bluza si o pereche de pantaloni si machiaj si insigne (RIP) (sper sa ma alatur si eu curand). Oare trebuie sa dau de pe acum comanda pentru un cosciug cu matase neagra pe interior? Si mai vreau un loc din cimitir de-ala care pare bantuit noaptea si sperie copii. Ce tru ar fi. Nu punem la socoteala ca am fugit ca un prescolar de un sunet ciudat dinspre o cruce. Dar eu sa fiu cel care sperie? Asta e aproape mai tare decat supradoza. Aproape.

Cica sa mergem la incheiere. Da parca era premiere. Merit un premiu pentru cel mai tru look. Ar arunca cu legume in mine. Cata grija. Vor sa mananc sanatos. Induiosator.

Incheierea pentru astia inseamna alt concept [ de obicei: sunati acum la ....... si primiti ....... gratuit - in mod normal un lucru de cea mai idioata calitate, pe care la fel de usor il puteai cumpara de la piata fara sa dai milioane de lei pe produsul lor]. Dar nu era asa. Ei ne pregateau de psiholog (zic ei) sau de psihiatru (zicem noi).

Intra unul cate unul, ies unul cate unul. Ma ingrijoreaza, par ca ies…. fericiti! Nu erau ei tru nici inainte, dar acum deja e nevoie de alt adjectiv pentru ei. Acum la modul serios… (n-am mai fost serios de cand m-a amenintat profa de filozofie ca ma tunde… sa se uite la ea, are paru’ ala de parca ar fi bagat mixeru’ in el… o fi si asta vreo filozofie).

Si vine randul meu. Intru. Ma orbeste o lumina puternica d-aia ca la dentist, astfel incat sa nu vezi moaca celui care baga chestia ascutita invartitoare in gura. Adevarati criminali. Cand o sa ajung presedinte o sa schimb asta.  Votati-ma pentru o lume fara freze.

Si incepe dentistu:

- Ce te nemultumeste pe tine?

In mintea mea luminata: rozul, mancarea sanatoasa, selenara, punkistii

- Poluarea dom’le, poluarea. zic pe un ton atat de moralist. Ma surprind pe mine.

- Serios?

- Pe onoarea mea de emo

- Asa deci [Si isi mangaie barba. Am mai auzit de oameni care isi mangaie satisfacuti burta dupa ce au bagat ca prostii in ei, dar asta?]

Urmeaza o clipa de tacere care pe mine ma cam seca.

Nenea misca mai repede.

Imi pierd rabdarea.

Deja au trecut 10 secunde.

Punkistu’ naibii.

- O sa recurg la ultima metoda pentru tine

- Ca sa ce, sa-mi placa poluarea?

- Ca sa-ti placa viata.

- Poluare = viata? Hey, are logica.

Cum am spus un om inteligent pe care nu-l cunosc si nici nu vreau ca e un idiot, fapte nu vorbe. Are o tentativa sa ma hipnotizeze. Stiu eu ce vrea sa faca. In timp ce dorm o sa faca  in 3 2 1 faci ca o gaina. Si voi fi o gaina emo. Rasa noastra se raspandeste. Tru.

Punkistu ma adoarme. Asta e faza 1… Stiu eu ce urmeaza. Ochii mi se inchid inceeet. N-am rabdare pana se inchid de tot. I-am inchis eu.

Ma trezesc orbit de aceeasi lumina meid in ceaina. Ies din sala nedumerit. Eram ultimul… pe drumul spre autocar, apoi inspre casa, aveam o alta viziune asupra lumii. Impreuna cu toti ceilalti din autobuz care inainte eram reci si respingatori, contemplaaam naturaa. Ce poate fi mai relaxant? Cu totii o faceam, mai putin un personaj. Ea, vesnic vesela si colorata. Tocmai ea, viata-i frumoasa. Hipnoza dentistului a facut-o…. emo! Just imagine: copila scoasa din cutia cu vopsea, cu un zambet laarg si casti din care urlau melodii cred marca cutiuta muzicala, acum cu parul blond si lung, fardata cu tone de negru si cu suvite mov. Se crede tru’ sau ce?

Ajungem acasa… parintii au ramas mai socati decat la vederea facturii la telefon a soramii. Dar, in fond, oricine se poate schimba, nu?

Well… eu nu sunt oricine. Lentilele negre ori mintea mea luminata poate au oprit efectul prostiei dentistului, sunt ca la inceput, poate doar mai fericit ca am revenit acasa. Hey, minunile chiar se intampla.  Imi iubesc familia. Poate si pe sormea. Chiar daca e ea asa mai proasta. D-asta o iubesc.  Dentistul o fi avut el ceva in capu’ ala. Poate chiar m-am vindecat de virusu’ emo. E o adevarata bacterie. Da’ stiti ce? E pe cat de tru, pe atat de imposibil de vindecat.