“Si cica de dimineata ne asteapta o detentie. Maare branza, am mai facut asta. Te pun sa scrii de multe ori o prostie si ii faci sa creada ca ti-ai invatat lectia in timp ce te gandesti cand repeti. Ar trebui sa fie tru. Acum la culcare folosindu-mi colega de camera pe post de cutiuta muzicala.”
Va jur ca m-am saturat sa tot scriu aici. Perfect, acum iar plang. Poate imi trece prin cap sa ma sinucid. Heey, good idea. Da’ de ce trebuia viata mea sa fie atat de amanuntita? Nu putea fi: sunt emo, sunt idiot [tocmai m-am facut sa plang si mai tare] si vreau sa ma tai cu lama, ihiii. Noo, trebuia sa organizez tot in sute de cuvinte si sa-mi pierd mare parte din putinele zile ramase la cum se anunta lucrurile. Mi-am permis putin timp ca sa comentez situatia. Nu stiu unde sunt, ce fac. Ori mi-a dat cineva cu vreun baltag in cap si mi-am pierdut memoria, ori blonda aia mi-a luat mintile [vezi la ce te gandesti ca pun emokizii pe tine]. Bine, sa incerc sa descriu. Deci vine o camera mare si rotunda, nu sunt legat spre marea mea mirare, dar ar trebui sa fie ca in filme, vreun dement vine si spune ca odata cu distrugerea mea va cuceri lumea si bla bla bla. Monologul coincide si toti super-eroii [adica eu] nici nu asteapta incheierea lui [daca o face e vreun incepator de benzi desenate distribuite gratuit]. Acum ar trebui sa atac. Nu, mi-e prea lene.
Revenind la viata mea. Unde naiba eram. Pe usa intra un nene. Asta e dementu’ meu?
AAAAAAA… kind of… e un …… nici nu gasesc tastele ca sa scriu… un CLOVN. Sunt absolut total terifiat de clovni. papucii aia si…si bluzele de parca ar fi gravizi si apoi… nasul… ce e rau cu nasul lor?? Park ar fi lovit de vreun punkist [ai naibii si punkistii astia]. In schimb parul imi place. Parca ar fi bagat degetele in priza. Deci e…. un clovn!!
Acum imi va vorbi si asta despre cuceritul lumii? Sper ca nu ca n-am de gand sa atac. Binee, camera se invarte. Si puteam sa jur ca n-am baut nimic. Acum mi-e frica sa incerc sa merg drept. Clovnu’ rade de mine. De parca el merge drept cu barcile in picioare.
Aud deodata ceva ca prostiile cu care faci galagie ca sa te aflii in treaba la meci. Alea ca un claxon. Ma intorc. O locomoiva vine drept spre mine. Truuuu. Ultimele momente. Sa-mi pun o dorinta: imi doreeesc….
Claxon idiot care ma deranjeaza iar. De data asta nu mai era clovnu’ vietii mele. Era [jesus, preferam clovnu] baba de acum 2 capitole cu paru’ de oaie [eu, cel care nu cunosc vreo oaie, declar ca n-am facut nicio aluzie]. Peisajul se schimbase. Acum vedeam podeaua de piatra a camerei din camin. Am avut si cosmaruri din cauza blondei.
Acum cica detentie. Cum ziceam… va fi tru.
In sfarsit ceva specifiv OTV. Auzi aceeasi reclama de 5 mii de ori. Asta probabil n-a intors pagina din scenariu, ne-a zis exact aceleasi lucruri ca in deschidere. Vorbeste… si vorbeeeste… si vorbeeeeste… femeile astea… nu se mai opresc din vorbit [aka barfit].
Cica sa facem liniste si sa ne gandim la ce-am facut. Pfooaaa. M-am intimidat. Situatia in sala: 2-3 cu capu’ pe banci reusind cred doar prin autocontrol sa nu sforaie. Ori asta, ori viseaza ca poarta plasture de-ala anti-sforait de care se tot faceau reclame pana la un moment dat cand sigur au dat faliment aia.
Si timpul parca nu mai trecea… well, bine macar ca e ultima zi in locu’ asta.
Mai e un singur pas de facut si nu ma refer la datu’ cu stangu’n dreptu’. Truu era daca locomotiva era reala. Si astia mai ziceau ca penintenciarul asta o sa ma schimbe. Baba a mintit [nu stiu de ce ma mai mir].
Haaaleluia. Libertate. Vorba vine libertate ca tot sunt inchis intre garduri de sarma ghimpata si ziduri ca de cetate marca orele de istorie. Macar nu pentru mult…
