“Cu mici ezitari, accept. In fond, m-as putea lasa oricand, cu toata vointa pe care o am. Dar de ce as face-o? Din descrieri e la fel ca dragostea. Te raneste, dar continui. Pare tru… incerc.”
Hey, nu e rau deloc. Stiam eu ca are dreptate. Acum nu inteleg de unde atatea zvonuri rele despre droguri. Superioara mea intelegere a lovit din nou. Zvonurile rele mereu sunt lucruri bune. Explica si de ce un lucru interzis e intalnit atat de frecvent. Mai multi au intelegerea mea. Ce tru suntem. Restu’ nu ne inteleg. Acum plang.
Dar revenind pe lumea asta (cruda lume). Se face tarziu si oricat mi-ar placea sa stau deprimat noaptea in parc cu o suferinda cu gusturi extraordinare, mama ar trimite politia dupa mine daca mai intarzii mult. Nu ca sa ma gaseasca, ci ca sa se asigure ca sunt complet disparut, ca mama sa poata da vina pe tata. Membrii familiei mele se iubesc.
Ajuns acasa, mama ma asteapta in hol in camasa de noapte, parca abia iesita dintr-o stare de mahmureala. Se uita la mine, ma masoara ca privirea. Sper sa nu ma confunde cu postasul, mereu il bate. O iubesc. Si eu urasc postasul ala, aduce produse stupide marca OTV comandate de sormea. Acum am observat falacaletu’ din mana ei. Ori am intrerupt-o din vreo prajitura, ori face pe personajul principal din “Neveste disperate. Partea a II-a”, ii mai trebuie o tigaie, moaca de “TE-AI CULCAT CU ALTA NENOROCITULE” o are deja. Dar puteam sa jur ca sunt doar fiul ei. Viata e ciudata.
M-a atacat. Am o urma de facalet pe frunte. Acum inteleg cum se simte aluatul. Cred ca a visat urat. Cine stie ce i-o fi dat prin cap, sormea gravida. Probabil e mai aproape de adevar decat crede.
Oare daca fac pe sotul care si-a petrecut noaptea cu amanta rezolv ceva? Ori ma da afara din casa amenintand ca nu vrea sa ma mai vada niciodata, ori se trezeste din somnambulism. Merita incercat.
- JOS DE PE MINE, FEMEIE! urlu.
- CUM AI PUTUT??? urla.
- Nu e vina mea ca e mai frumoasa ca tine.
- DAR ESTI PREA TANAR!
- Dar am 17 ani. Si ea nu-i prea batrana pentru mine.
- CE-A FOST IN CAPUL TAU?!?
- Ei hai, e cat se poate de normal. [Discutia divagheaza. Dar eram sigur ca n-am facut nimic cu Amy... Viata e si mai ciudata ca inainte]
- NORMAL SA TE DROGHEZI???
— Stop cadru. Si eu care credeam ca ma acuza ca o insel. Sa mor [yaaay], e telapatica. De unde stia? Acum sunt 2 alternative: mint elegant negand/recunosc fara sa-mi pese… mda, aleg varianta 2 —
- Nu-i normal pentur voi, cu gandirea inferioara.
A facut o criza de nervi carandu-se in alta camera si varsandu-si nervii pe orice ii iesea in cale [rip tablou, bibelouri, perdea] [ce truu]
Next morning… the sun is shining… deloc tru. Mama vine in camera mea cu aer inchis si vopsita in negru cu fata marca tapu’ moralist sau judecatoru’ necrutator. Ma gandesc ca se apuca iar sa tina predici neascultate de nimeni. Imi zice ca sormea m-a vazut cu Amy azi-noapte, de unde lupta corp la corp de aseara. N-o mai iubesc pe sormea.
Apoi maica-mea mai schimba subiectu propozitiilor care ii alcatuiesc discursu de fiecare zi despre scoala militara si face ca ma trimite intr-o tabara de corectie. Care-i diferenta Sfinte Kaulitz?
Refuz categoric sa ma duc, acolo n-am voie cu insigne. La intrarea in autobuz se lasa cu manifestari de animal si amenintari la ordinea zilei cu sinuciderea. La care supraveghetoarea, cu o voce de parca s-ar fi trezit acum 15 secunde si n-ar fi avut timp decat sa comenteze ca mai vrea sa doarma, face: e incurabil doamna, luati-l acasa. Fac pariu ca asa le spune tuturor ca sa aiba cat mai putine fiinte superioare in tabara. Sunt bagat cu forta in autobuz si inainte sa pot sa sparg geamu (cu speranta de a ma taia) (si sa scap, evident) autobuzul porneste.
