Cred ca am capatat o intelegere superioara a lumii… cine sunt ei sa-mi spuna MIE ce sa fac? Ah, nimeni nu ma-ntelege…
A fost o saptamana oribila…. n-a plouat, n-a nins… a fost… soare!! Primavara e oribila… si toata lumea-si da prostioare stralucitoare spanzurate de ate… ce tru! Eu n-am primit nimic… si ce, ar fi trebuit sa dau? Viata-i complicata…. acum se apropie ziua lu’ maica-mea si aia are pretentie la cadou… cred ca i-as putea oferi o insigna de-a mea daca nu mi-ar folosi toate la a fi tru.
La scoala sunt marginalizat… dar ce, n-au mai vazut fiinte luminate inainte? Luminate nu la propriu, ca azi am folosit aproape mai mult fard negru, dar la figurat: eu ii inteleg pe ei si nestiinta lor… ei nu ma inteleg pe mine. Plang. Viata e nedreapta… azi profa m-a dat afara din clasa pentru ca plangeam. O iubesc, e gotica. Parca m-as uita in oglinda. Pe mine nu ma iubesc.
Sa va zic… cu perceptia mea nelimitata a vietii si a omului… m-am gandit sa candidez la presedintia elevilor. Ce? Si eu am drepturi. Am lipit afise cu mine incercand in zadar sa-mi tai venele. Ce tru sunt! Dar a doua zi adversarii le-au rupt si m-au si batut… ah, de ce nu sunt inteles? Plang.
A venit dezbaterea finala si le-am promis tuturor bude separate. Asa e mai tru! Da’ si care-i diferenta? Tot pe langa ei fac… se cred mai tru ca mine… eu fac la sticla. Cand emo vor disparea de pe planeta cu tot cu mine, ma voi imbogati.
Am ajuns acasa…. buda e ocupata de sora-mea mai mare care vorbeste 24/24 cu un dobitoc. Cand iese de acolo ma bate. Nici ea nu ma intelege. Plang.
Ascult Tokio Hotel si plang. Ce tru e formatia! Ah, ei sunt mai tru ca mine…
M-am apucat de fumat… eu de ce nu stiam ca si asta e tru? Cred ca nu inteleg viata asa de bine. Mi-a dat un tip care zicea ca ma calmeaza . Dar ce, am nevoie sa fiu calmat? Doar nu plang toata ziua. Si oricum. Imi place, ma face sa ma simt si mai tru.
Mama ameninta a mia oara de scoala militara… am voie cu insigne acolo? Fara insigne viata nu e viata, e moarte! Hey, imi place. Poate ca voi accepta… am sa-i las prin testament surorii mele insignele pe care le iubesc atat de mult cand sigur ma va omori. De-asta o iubesc.
Mama se cearta cu tata… imi iubesc si familia! Dar nu-mi trebuie, eu tot singur pe lume traiesc. Asa e mai bine, nimeni de care sa-mi fac griji, nimeni care sa-si faca griji de mine… doar oamenii din afara care ma bat pentru ca sunt mai tru ca ei… ei nu ma inteleg. Iar plang.
Azi e soare afara… nu mai e tru… lumina e rea… te inveseleste… fumez si plang. Mama nu stie ca fumez, mi-ar lua insignele. Imi iubesc insignele.
In scoala a venit un nou coleg… el ma intelege! Imi place, e asa adevarat… e emokid! Am facut schimb de insigne, mi-a recomandat sa-mi mai schimb lama, de-asta nu functiona! Am petrecut ziua impreuna plangand pe holurile scolii si la final m-a chemat pe la el. Wow, m-am distrat… asta nu e tru… ce fel de emokid sunt eu? Care ma distrez?
In casa lui, cu un dormitor vopsit in negru si mov, cu peretii plini de postere cu Tokio Hotel, s-a produs o intorsatura de situatie…. nici eu, care cunosc lumea si esenta vietii asa de bine, nu as fi putut sa prevad asta……..
