Jurnalul unui Emo

Capitolul I

Cred ca am capatat o intelegere superioara a lumii… cine sunt ei sa-mi spuna MIE ce sa fac? Ah, nimeni nu ma-ntelege…

A fost o saptamana oribila…. n-a plouat, n-a nins… a fost… soare!! Primavara e oribila… si toata lumea-si da prostioare stralucitoare spanzurate de ate… ce tru! Eu n-am primit nimic… si ce, ar fi trebuit sa dau? Viata-i complicata…. acum se apropie ziua lu’ maica-mea si aia are pretentie la cadou… cred ca i-as putea oferi o insigna de-a mea daca nu mi-ar folosi toate la a fi tru.

La scoala sunt marginalizat… dar ce, n-au mai vazut fiinte luminate inainte? Luminate nu la propriu, ca azi am folosit aproape mai mult fard negru, dar la figurat: eu ii inteleg pe ei si nestiinta lor… ei nu ma inteleg pe mine. Plang. Viata e nedreapta… azi profa m-a dat afara din clasa pentru ca plangeam. O iubesc, e gotica. Parca m-as uita in oglinda. Pe mine nu ma iubesc.

Sa va zic… cu perceptia mea nelimitata a vietii si a omului… m-am gandit sa candidez la presedintia elevilor. Ce? Si eu am drepturi. Am lipit afise cu mine incercand in zadar sa-mi tai venele. Ce tru sunt! Dar a doua zi adversarii le-au rupt si m-au si batut… ah, de ce nu sunt inteles? Plang.

A venit dezbaterea finala si le-am promis tuturor bude separate. Asa e mai tru! Da’ si care-i diferenta? Tot pe langa ei fac… se cred mai tru ca mine… eu fac la sticla. Cand emo vor disparea de pe planeta cu tot cu mine, ma voi imbogati.

Am ajuns acasa…. buda e ocupata de sora-mea mai mare care vorbeste 24/24 cu un dobitoc. Cand iese de acolo ma bate. Nici ea nu ma intelege. Plang.

Ascult Tokio Hotel si plang. Ce tru e formatia! Ah, ei sunt mai tru ca mine…

M-am apucat de fumat… eu de ce nu stiam ca si asta e tru? Cred ca nu inteleg viata asa de bine. Mi-a dat un tip care zicea ca ma calmeaza . Dar ce, am nevoie sa fiu calmat? Doar nu plang toata ziua. Si oricum. Imi place, ma face sa ma simt si mai tru.

Mama ameninta a mia oara de scoala militara… am voie cu insigne acolo? Fara insigne viata nu e viata, e moarte! Hey, imi place. Poate ca voi accepta… am sa-i las prin testament surorii mele insignele pe care le iubesc atat de mult cand sigur ma va omori. De-asta o iubesc.

Mama se cearta cu tata… imi iubesc si familia! Dar nu-mi trebuie, eu tot singur pe lume traiesc. Asa e mai bine, nimeni de care sa-mi fac griji, nimeni care sa-si faca griji de mine… doar oamenii din afara care ma bat pentru ca sunt mai tru ca ei… ei nu ma inteleg. Iar plang.

Azi e soare afara… nu mai e tru… lumina e rea… te inveseleste… fumez si plang. Mama nu stie ca fumez, mi-ar lua insignele. Imi iubesc insignele.

In scoala a venit un nou coleg… el ma intelege! Imi place, e asa adevarat… e emokid! Am facut schimb de insigne, mi-a recomandat sa-mi mai schimb lama, de-asta nu functiona! Am petrecut ziua impreuna plangand pe holurile scolii si la final m-a chemat pe la el. Wow, m-am distrat… asta nu e tru… ce fel de emokid sunt eu? Care ma distrez?

In casa lui, cu un dormitor vopsit in negru si mov, cu peretii plini de postere cu Tokio Hotel, s-a produs o intorsatura de situatie…. nici eu, care cunosc lumea si esenta vietii asa de bine, nu as fi putut sa prevad asta……..

Capitolul II

M-am pierdut in 2 abisuri ale nimicului, am ametit privind inauntru atata intuneric…. e asa tru… Nu credeam ca eu, un emokid declarat, o sa ma simt vreodata asa de trist. Dar nu plang.

Sora prietenului meu emokid era o fiinta asa de lipsita de orice viata, dar suferinta ei ma atragea. Cred ca…. [si nu e firesc pentru unul ca mine] … m-am indragostit. Se spune despre dragoste ca e amara, te face sa suferi, te doare. Din descrieri e tru. Merita incercat.

Fata ei parea desprinsa din povestile lui Andersen… mereu personajul negativ, intr-o ecranizare alb-negru. Are parul lung, negru, drept… ochii negri si patrunzatori… inconjurati de fard. Talentul de care n-aveam habar m-a ajutat sa o transpun pe hartie, desi asemenea lucru nu poate fi imitat:

Hey… nu mai saliva, e a mea! Gaseste-ti alta!

Nu-i asa ca am talent? Eu nu prea cred… ea zice ca da… nu inteleg de ce e asa draguta, distruge traditia emo. Se pare ca intelegerii superioare i se adauga si o subita si total nefolositoare optiune speciala. Sunt cu adevarat multifunctional. Parca as fi una din prostiile carora le fac astia reclama pe OTV. Da, sunati acum pentru a avea o sansa la mine. Asta ar trebui sa mearga. Ce tru sunt.

L-am lasat in suferinta lui pe prietenu’ emokid si am iesit cu sor’sa. N-am obtinut nume… nu-si stie identitatea. Nu ca-i tru? Va trebui sa inventam… Amy suna ok… desi e nume de matza, merge. Ea uraste matele. Amintidu-si de ele de cate ori o strig pe nume o va face nefericita. E perfect.

La intoarcere… Era noapte… Am luat-o prin parc. Seara era deprimant de intunecoasa. Scoate din buzunar ceva ce semana cu o tigara. Suntem telepatici, exact la asta ma gandeam si eu. Wait… asta nu era una obisnuita.

— In jurnalul asta povestesc o parte importanta a vietii mele… dau impresia ca se intampla acum, dar defapt s-a intamplat. Zic absolut tot in detaliu, astfel pare ca si cum ai fi acolo. Desigur as fi putut sa povestesc gen: “Aaa, sunt un emo, sunt tru, mi-am facut un prieten si m-am indragostit de sor’sa care se drogheaza… aaa, ce viata sumbra am” Daaar, spre nefericirea voastra si a mea (truuuu) o sa povestesc in detaliu incluzand dialog. —

- Ce-ai acolo? intreb cu vocea parca venind din buda, stiind oricum deja raspunsul.

Ea nu-mi raspunde… priveste in gol pierduta.

Ma uit mai bine… imi confirm ce era.

- Ei?

- E ceva bun…

Da… mersi, chiar la raspunsul asta ma asteptam, gandesc indignat.

- Ar trebui sa incerci. Te calmeaza. Are un efect asa de…

- Asa de cum? o intrerup.

- Ia si tu.

In ochii ei se citea durerea. Eram asa de atras de ea si felul ei sumbru de a fi.

Cu mici ezitari, accept. In fond, m-as putea lasa oricand, cu toata vointa pe care o am. Dar de ce as face-o? Din descrieri e la fel ca dragostea. Te raneste, dar continui. Pare tru… incerc.

Capitolul III

Hey, nu e rau deloc. Stiam eu ca are dreptate. Acum nu inteleg de unde atatea zvonuri rele despre droguri. Superioara mea intelegere a lovit din nou. Zvonurile rele mereu sunt lucruri bune.  Explica si de ce un lucru interzis e intalnit atat de frecvent. Mai multi au intelegerea mea. Ce tru suntem. Restu’ nu ne inteleg. Acum plang.

Dar revenind pe lumea asta (cruda lume). Se face tarziu si oricat mi-ar placea sa stau deprimat noaptea in parc cu o suferinda cu gusturi extraordinare, mama ar trimite politia dupa mine daca mai intarzii mult. Nu ca sa ma gaseasca, ci ca sa se asigure ca sunt complet disparut, ca mama sa poata da vina pe tata. Membrii familiei mele se iubesc.

Ajuns acasa, mama ma asteapta in hol in camasa de noapte, parca abia iesita dintr-o stare de mahmureala. Se uita la mine, ma masoara ca privirea. Sper sa nu ma confunde cu postasul, mereu il bate. O iubesc. Si eu urasc postasul ala, aduce produse stupide marca OTV comandate de sormea.  Acum am observat falacaletu’ din mana ei. Ori am intrerupt-o din vreo prajitura, ori face pe personajul principal din “Neveste disperate. Partea a II-a”, ii mai trebuie o tigaie, moaca de “TE-AI CULCAT CU ALTA NENOROCITULE” o are deja. Dar puteam sa jur ca sunt doar fiul ei. Viata e ciudata.

M-a atacat. Am o urma de facalet pe frunte. Acum inteleg cum se simte aluatul. Cred ca a visat urat. Cine stie ce i-o fi dat prin cap, sormea gravida. Probabil e mai aproape de adevar decat crede.

Oare daca fac pe sotul care si-a petrecut noaptea cu amanta rezolv ceva? Ori ma da afara din casa amenintand ca nu vrea sa ma mai vada niciodata, ori se trezeste din somnambulism. Merita incercat.

- JOS DE PE MINE, FEMEIE! urlu.

- CUM AI PUTUT??? urla.

- Nu e vina mea ca e mai frumoasa ca tine.

- DAR ESTI PREA TANAR!

- Dar am 17 ani.  Si ea nu-i prea batrana pentru mine.

- CE-A FOST IN CAPUL TAU?!?

- Ei hai, e cat se poate de normal. [Discutia divagheaza. Dar eram sigur ca n-am facut nimic cu Amy... Viata e si mai ciudata ca inainte]

- NORMAL SA TE DROGHEZI???

— Stop cadru. Si eu care credeam ca ma acuza ca o insel. Sa mor [yaaay], e telapatica. De unde stia? Acum sunt 2 alternative: mint elegant negand/recunosc fara sa-mi pese… mda, aleg varianta 2 —

- Nu-i normal pentur voi, cu gandirea inferioara.

A facut o criza de nervi carandu-se in alta camera si  varsandu-si nervii pe orice ii iesea in cale  [rip tablou, bibelouri, perdea] [ce truu]

Next morning… the sun is shining…  deloc tru. Mama vine in camera mea cu aer inchis si vopsita in negru cu fata marca tapu’ moralist sau judecatoru’ necrutator. Ma gandesc ca se apuca iar sa tina predici neascultate de nimeni. Imi zice ca sormea m-a vazut cu Amy azi-noapte, de unde lupta corp la corp de aseara. N-o mai iubesc pe sormea.

Apoi maica-mea mai schimba subiectu propozitiilor care ii alcatuiesc discursu de fiecare zi despre scoala militara si face ca ma trimite intr-o tabara de corectie. Care-i diferenta Sfinte Kaulitz?

Refuz categoric sa ma duc, acolo n-am voie cu insigne. La intrarea in autobuz se lasa cu manifestari de animal si amenintari la ordinea zilei cu sinuciderea. La care supraveghetoarea, cu o voce de parca s-ar fi trezit acum 15 secunde si n-ar fi avut timp decat sa comenteze ca mai vrea sa doarma, face: e incurabil doamna, luati-l acasa. Fac pariu ca asa le spune tuturor ca sa aiba cat mai putine fiinte superioare in tabara. Sunt bagat cu forta in autobuz si inainte sa pot sa sparg geamu (cu speranta de a ma taia) (si sa scap, evident) autobuzul porneste.

Capitolul IV

Pe drum ascult si anume o singura melodie tru: Tokio Hotel – 1000 Meere si plang. Afara e depresiv de luminos. Astia n-au auzit de perdele la geamuri.

In autobuz erau fel de fel de creaturi. Unu’ parea mort, altu’ era exagerat de viu, dar nu pentru mult cu cocalarul marca machoman, hranit cu hormoni si cu neuronii inecati in materie cenusie, cu zgarda de 5 kg la gat si ultra-tatuat pe staunul din spate. Cativa erau normali, emokids. Tru! Ma simt intre altii luminati ca mine. Ah, trebuie exterminati. Intelect superior impartit cu altii. Se ia inteligenta. Plang. In spate era o blonda. Nu emo, nu punkista => FERICITA. Ce naiba cauta asta aici? Arata ca o cutie de tempera. Asculta muzica, fredona si dansa. Ce viata roz. Mi se face greata.  Si mai in spate era un tocilar care statea cu ochii in 14 tremurand zgomotos. Ma enerveaza.

Finally, ajungem. Ce truuu! Totul e negru, trist si inconjurat de niste garduri inalte din sarma ghimpata [loc tru de sinucis]. Ni se adreseaza una gen profa isterica. Asta probabil a ras ultima oara in marina. Din moment in moment ar trebui sa urmeze un “DREPTI!”, dar nu. Distruge traditia. Statea si ne sfida cu privirea. Se crede mai tru ca noi.

Si isi incepe monologul cu certitudine ascultat de toata lumea. Avea o voce subtire dar totusi dura, era baba (criterii de identificare: piele lasata, par scurt si de obicei cret precum blana unei oi, buze subtiri) cu pantaloni specifici de armata pentru persoane cu fund marimea XXXL [pentru idioti: pantaloni laaati], cu riduri de la atata incruntat, and sooo on. A, si sublinia ciudat accentuand dureros pentru urechi cuvintele.

- Sunteti aici pentru CORECTIE! [sa mori tu?] Veti RENUNTA la vechile obiceiuri! [eu nu renunt la insigne cucoana]  Viata o sa vi se schimbe RADICAL! [o sa mor? truu] Incepand de azi NU mai faceti NIMIC din ce faceati inainte! [deja imi aminteste de OTV "viata o sa vi se schimbe, va veti transforma radical. Incepand de astazi nu va fi nevoie  sa mai faceti ......., ........ si ........!" si cum aia de la otv mint, si baba o face]

Tace. Serios tanti, aia de la OTV te-au luat la discursuri. A mai stricat o data traditia.

Mi-a luat ceva timp sa descopar ca am gandit cu voce tare. Se aproapie furtunos.  Avem contact in 3…..2…….[mami] 1… auci… ma doare. Plang.

Aia continua sa behaie. Eu ma gandesc la Amy. Ce-o face? I-o fi dor de mine? O fi deja cu altu’? Sormea ce face? Intrebare pusa degeaba, vorbeste la telefon.  Ah, m-a apucat melancolia. E tru. Plang. Baba mi-a tras una fiindca plangeam. Ce sa zic. Are pantaloni XXXL si se crede Romeo Fantastik.

Ne duce in dormitoare. Viata mea chiar e pe cale sa se schimbe. Stau in camera cu miss viata-i frumoasa. Inca ma mai intreb ce face asta aici. SI CE NAIBA LE VENI SA MA PUNA IN CAMERA CU O FATA??? Ah, plang. Baba mi-a confiscat insignele. De obicei imi plac femeile care stiu ce vor, dar asta nu va obtine o sansa la armasarul asta asa.

Pe miss Hug&Kiss o cheama Selena [sugestiv. e selenara]. Face sa ii zic Selly. Gretooos. No way. Cica au trimis-o aici pentru ca “energia ei debordanta si vibratiile ei pozitive nu au fost apreciate” si ai ei au considerat-o vreo creatura. Cine a zis ca parintii habar n-au? Stai, eu am zis. Ei bine, nu retrag, dar voi spune ca am retras. Va fi amuzant.

Si vine noaptea. Adorm ascultand melodia. Ea adoarme fredonand. E mai rau ca sforaitu’ soramii…

Capitolul V

Sunt trezit intr-o dimineata prea insorita de Selena care emitea niste sunete gen: “Bubicooo :X buubi”… doar ca i se adresa unui ursulet koala gretos de roz pe care in tinea in brate. Fata asta n-a auzit de negru? Negru e tru.

Cica sa mergem la ore. OREE?? Asta trebuie sa fie interesant…

Intra in ceea ce se voia clasa  o chestie parca desprinsa din desenele animate:

[schita facuta cand vorbea cu mine]

Si cica sa ne invete bunele maniere. A incercat si mama. E fara rost. Intre timp, atmosfera din clasa: batausu’ ameninta tocilaru’, Selena se minuna de frumusetea nemaidescoperita a gri-ului, cativa tremurau si ceilalti se plangeau ca au claustrofobie. A, unul a lesinat. Tru.

Face sa mancam mereu cu gura inchisa. E un geniu. Sa-l vad pe el cum baga in gura si gura inchisa. Apoi sa nu mancam cu mana. Si eu care ziceam ca fata de cretin e doar vreun criteriu de indetificare al tuturor profilor. Acum poate asa e la el acasa, se mananca cu picioarele.

Si alte baliverne. Ma seaca. Ne seaca.

Dupa  ne ia intr-o excursie. Prin… padure! Jesus. Singurul lucru care ar salva-o ar fi sa ne lase aici. Ne vom manca unii pe altii. Legea junglei. Presimt ca voi fi mancat. E tru.

Si vine iiin sfarsit noaptea. Aia iar fredoneaza “I’m a Barbie Girl in a Barbie wooorld. Life in plastic is fantastiic”. Pe hol se aud susoteli. In momentul in care am auzit “nuuu… nu da” am stiut ca erau colegii mei de suferinta. Ies. Se planuia o evadare fara mine. Voiam sa iau parte.

Da, un plan deosebit de elaborat. Urma sa iesim pe usa fiindu-ne asigurate si spatele si fata de catre tipu’ cu muschi. Asta pe hartie. Pe teren, situatia va fi total altfel. Scapa cine poate.

Zis si facut. Totul era negru. Asta da atmosfera. Trebuie sa ma fac emo de noapte. Usa care ne despartea de libertate era pazita de cel de sus. I mean cel caruia i-am schitat eu artistic portretul, evident. Dormea in post. Ce urat. I like it.

Eu acum am observat ca lipseste partea vesela si roz a gastii. Aia probabil doarme strangand in brate acelasi koala care probabil plange in sinea lui ca a fost luat de pe raftul cadourilor date de PSD idiotilor pentru a-i vota. Am primit odata un pix de la ei. Nu mergea. Am votat PNL.

Revenind, promit sa-l reclam p-asta ca doarme in timp ce noi evadam si nu ne mai intoarcem vreodata. Iesim pe usa. Caini. Un adevarat penitenciar. Hai, cine se ofera sa fie mancare si sa-i salveze pe restu’? Stiam eu ca trebuia s-o iau pe Selena cu mine. Din nou scapa cine poate.

Toata lumea a incercat sa sara gardul. Daca saritul gardului de sarma ghimpata inalt de 2,5 m era proba olimpica, sigur tocilarul nostru n-ar fi trecut-o. A ramas agatat in varf intocmai ca-n filmele cu prosti. Urmeaza doar sa vina dimineata si sa inceapa ” CUCURIGUUUUU” atragand injuraturile tuturor celor treziti. Unul pentur toti si toti pentru unul? Neaa. N-are nimeni de gand sa se intoarca dupa el. Ajungem destul de departe in padure incat sa ne permitem sa ne odihnim.

O mana alba si rece ma apuca de umar si cand ma pregateam sa-i trag o miscare de karate, apar si altii. Ma gandesc ca am fost prinsi, dar nu sunt sigur. Ne duc cu forta inapoi la nava mama. Da, am fost prinsi.

Si cica de dimineata ne asteapta o detentie. Maare branza, am mai facut asta. Te pun sa scrii de  multe ori o prostie si ii faci sa creada ca ti-ai invatat lectia in timp ce te gandesti cand repeti. Ar trebui sa fie tru. Acum la culcare folosindu-mi colega de camera pe post de cutiuta muzicala.

Capitolul VI

Va jur ca m-am saturat  sa tot scriu aici. Perfect, acum iar plang. Poate imi trece prin cap sa ma sinucid. Heey, good idea. Da’ de ce trebuia viata mea sa fie atat de amanuntita? Nu putea fi: sunt emo, sunt idiot [tocmai m-am facut sa plang si mai tare] si vreau sa ma tai cu lama, ihiii. Noo, trebuia sa organizez tot in sute de cuvinte si sa-mi pierd mare parte din putinele zile ramase la cum se anunta lucrurile. Mi-am permis putin timp ca sa comentez situatia. Nu stiu unde sunt, ce fac. Ori mi-a dat cineva cu vreun baltag in cap si mi-am pierdut memoria, ori blonda aia mi-a luat mintile [vezi la ce te gandesti ca pun emokizii pe tine]. Bine, sa incerc sa descriu. Deci vine o camera mare si rotunda, nu sunt legat spre marea mea mirare, dar ar trebui sa fie ca in filme, vreun dement vine si spune ca odata cu distrugerea mea va cuceri lumea si bla bla bla. Monologul coincide si toti super-eroii [adica eu] nici nu asteapta incheierea lui [daca o face e vreun incepator de benzi desenate distribuite gratuit]. Acum ar trebui sa atac. Nu, mi-e prea lene.

Revenind la viata mea. Unde naiba eram. Pe usa intra un nene. Asta e dementu’ meu?

AAAAAAA… kind of… e un …… nici nu gasesc tastele ca sa scriu… un CLOVN. Sunt absolut total terifiat de clovni. papucii aia si…si bluzele de parca ar fi gravizi si apoi… nasul… ce e rau cu nasul lor?? Park ar fi lovit de vreun punkist [ai naibii si punkistii astia]. In schimb parul imi place. Parca ar fi bagat degetele in priza. Deci e…. un clovn!!

Acum imi va vorbi si asta despre cuceritul lumii? Sper ca nu ca n-am de gand sa atac. Binee, camera se invarte. Si puteam sa jur ca n-am baut nimic. Acum mi-e frica sa incerc sa merg drept. Clovnu’ rade de mine. De parca el merge drept cu barcile in picioare.

Aud deodata ceva ca prostiile cu care faci galagie ca sa te aflii in treaba la meci. Alea ca un claxon. Ma intorc. O locomoiva vine drept spre mine. Truuuu. Ultimele momente. Sa-mi pun o dorinta: imi doreeesc….

Claxon idiot care ma deranjeaza iar. De data asta nu mai era clovnu’ vietii mele. Era [jesus, preferam clovnu] baba de acum 2 capitole cu paru’ de oaie [eu, cel care nu cunosc vreo oaie, declar ca n-am facut nicio aluzie]. Peisajul se schimbase. Acum vedeam podeaua de piatra a camerei din camin. Am avut si cosmaruri din cauza blondei.

Acum cica detentie. Cum ziceam… va fi tru.

In sfarsit ceva specifiv OTV. Auzi aceeasi reclama de 5 mii de ori. Asta probabil n-a intors pagina din scenariu, ne-a zis exact aceleasi lucruri ca in deschidere. Vorbeste… si vorbeeeste… si vorbeeeeste… femeile astea… nu se mai opresc din vorbit [aka barfit].

Cica sa facem liniste si sa ne gandim la ce-am facut. Pfooaaa. M-am intimidat. Situatia in sala: 2-3 cu capu’ pe banci reusind cred doar prin autocontrol sa nu sforaie. Ori asta, ori viseaza ca poarta plasture de-ala anti-sforait de care se tot faceau reclame pana la un moment dat cand sigur au dat faliment aia.

Si timpul parca nu mai trecea… well, bine macar ca e ultima zi in locu’ asta.

Mai e un singur pas de facut si nu ma refer la datu’ cu stangu’n dreptu’. Truu era daca locomotiva era reala. Si astia mai ziceau ca penintenciarul asta o sa ma schimbe. Baba a mintit [nu stiu de ce ma mai mir].

Haaaleluia. Libertate. Vorba vine libertate ca tot sunt inchis intre garduri de sarma ghimpata si ziduri ca de cetate marca orele de istorie. Macar nu pentru mult…