“M-a lasat jos si … ooooooo doaaamne. ASTA E CEA MAI MARE GROAPA DE NISIP PE CARE AM VAZUT-O IN TOATA VIATA MEA!!! Paradisuuul…. paradisul exista. Si miroase a alge.”
Asta e aproape la fel de epic ca prima expeditie prin toboganul serpuit. Nuuu, e mai tare desi stiu, e greu de imaginat. S-au stabilit pe niste sezlonguri si s-au apucat sa ma dea cu un fel de smac alb scarbos care aduce cu o combinatie nefericita de lapte si paine si care miroase a… hei, nu miroase rau deloc. M-as putea obisnui. Maaama sfanta palarioara alba cu buline rosii ce cald e. Momentul explorarii intinderii de nisip. Poate e un desert sau poate… poate chiar…. daaa, nu poate fi decat un desert. In fata e cam multa apa pentru un desert. La cata atentie mi se ofera as putea la fel de bine sa-mi sculptez singura niste parinti din nisip carora le-ar pasa mai mult de mine decat formelor originale.
Expectation vs Reality
Close enough.
Eu: mama din nisip, pot sa merg in gigantica cadita cu apa?
Mama din nisip: …….
Eu: hmmm, si tacerea e un raspuns.
AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA. SFANTA MAMA A ANATOMIEI, BAIETII SUNT NISTE GRESELI TERIBILE ALE NATURII!!!!!!!
De ce ei au chestia aia si eu nu??
Sunt singura de aici infricosata si aparent intrigata de ciudata continuare subtire a burtii, aparent un al treilea picior subdezvoltat?
OAMENI BUNI, CHIAR N-AVETI OCHI??
Se apropie incet o zbarcitura de el si e la modul: oooo uite ce-avem noi aiiiici!
Multumesc…. in sfarsit cineva cu ochi!
—Stop cadru. Ala este…. nu poate fi.
Ba chiar este! Fara sa gandesc prea mult ma duc si insfac prosopul cu oite roz si kaki al pustiului care urmeaza a fi bagat de urgenta in carantina pe motiv de mutatie genetica iremediabila si mi-l asez pe nisip. La putin timp vine pe prosop cu mine… care e problema ta?
Incerc sa imi iau cel mai recent adjudecat prosop si sa fac pasi sau… sa ma tarasc cat mai departe cu putinta.
Fara speranta. Se tine si se tot tine dupa mine. Ce sa spun, tu mergi in doua picioare si eu nu. Ei bine eu sunt un geniu sub varsta de un an, ce-ai de spus? Nimic. Pentru ca nu esti capabil sa articulezi cuvinte. Ei bine nici eu, dar eu gandesc. Aha. Si tu nu vezi in mine decat un fel de vata de zahar imensa si fara bat. Sau salivezi din alt motiv? Ma sperii.
Back off! —strambare—
Asta ti-a pus capac. Am lasat prosopul si m-am indepartat cum am putut de fiinta aparent atat de interesata de mine.
Da… inapoi la cadita imensa spre care ma apropii incet, dar sigur. Ceee sfant balansoar e frate aici, parca cineva ar fi spart ceva si ar fi presarat spanac…
Se cheama discriminare si atac la independenta copiilor mici…. de ce? Pentru ca de-a busilea nu pot sa trec de chestia asta ca sa ajung la cadita mult ravnita si de bine de rau tot la sursa de lapte matern ma intorc grrr.
In 3 secunde ma ia cineva pe sus. RAPIRE, SARITI!
Aaa… stai asa. E tanti cu laptele matern. Un lucru bun a facut si ea la viata ei. Si ala e sa ma duca la apa. NUUUUUU, nu te rog.
Ok, care e explicatia rationala pentru faptul ca, atunci cand ma apropiam de apa, totul era in reluare, iar acum ca am departez cineva m-a dat pe fast forward?? Complot. Complot iti spun.
Acum nu-mi ramane decat sa stau, prajindu-ma precum o felie de bacon ce sunt considerata, sortand firele de nisip alb de cele maronii. Incitarea imi cuprinde intreaga fiinta, extazul imi curge prin vene… Adrenalina este covarsitoare.
— 2 min later —
GATAAAAA…. NU-MI PASA DACA TREBUIE SA FUR ALT PROSOP CU OITE PENTRU ASTA, TREBUIE SA FAC CEVAAAA!
*tink* (asta insemna beculet de idee aprins)
Voi faaaaace… o fortareata impotriva parintilor, unde imi voi cladi o noua viata in calitate de printesa de groapa cu nisip. Voila.
Zis si facut. O adevarata capodopera. As mai face faza cu expectation vs. reality, dar ma compromit singura.
Nu pot sa creeedd… Nu e posibil. ASTA… nu mi se poate intampla MIE. Nu dupa toata munca de aproape 30 de minute. NUUUU.
