Pe scurt: ar trebui sa se numeasca Romanii n-au ce face.
Aparentul paradis de vise implinite si oameni care fac ce le place este un haos in care pluteste un nor dens de nervi, incordare si emotii exagerate, intr-un cadru mai dezorganizat ca un concurs scolar si mai plin de pile decat politica, cu un tip cu coafura gay care imi impunea un entuziasm necaracteristic si zambete fortate.
Si o sa-mi argumentez fiecare cuvant. Dar o iau cu inceputul.
Preselectia incepea conform netului la 10:00, mi-am propus sa ajung la 9.30, adica sa plec pe la 8.30 de acasa. In lungul pomelnic de lucruri de facut inainte de a pleca se gaseau cca 45 de minute pe putin de incalzit vocea in vederea inlaturarii vocii de morsa adormita. Am zis sa ma trezesc la 6.30. Alarma setata. Somn acum.
|
CEEEEEEEEE?? E 8 SI 10??? CAND, CUM?
Grrr. Alarma setata pe zilele lucratoare.
Pentru prima si ultima oara in toata viata mea in 25 de minute am fost mancata, imbracata si iesita pe usa.
Am ajuns acolo exact la 9.30, alta premiera in viata mea care nu se va repeta. Asta ca sa observ o jungla de oameni care stateau toti intr-o camera cu temperatura exagerata asteptand un semn de la organizatori. Mama a aparut si ea pe la 10.
Primul semn primit a fost ca de la 30 de grade ne scot afara la 5 ca sa filmam. Binee.
Zis si facut. Afara era un specimen… un tip cu parul tuns scurt si un fel de ciuf in loc de breton, blond cu cateva suvite satene cum era si restul parului si care purta palarie… cine ti-a facut frate parul? Iubitu’? Si inainta prin multime cu capul lasat jos si cu un pahar de cafea ridicat in aer ca un fel de drapel sau obiect sacru. Acest stimabil ne prezinta macaraua – o chestie lunga in varful careia era o camera si care se rotea artistic pe deasupra tuturor cu mari sanse de a-i lovi pe cei care stateau la baza ei. Si ne zice sa ne uitam mereuu la ea si sa facem galagie. Multimea: huooooooooo:-l. El: NU ASTFEL DE GALAGIE.
Dupa asta, ne pune sa ridicam si mainile. Ca si cum nu era suficient, apoi ne-a pus sa urlam si ‘romanii au talent’ cu mainile sus si apoi sa mai zbieram putin. Erau niste copile prin fata foarte insufletite care erau setate parca, ziceau asta incontinuu. Ca o papusa a carei cheita s-a stricat: romanii au talent. romanii au talent. romanii au talent. Da, ati prins ideea.
Dupa asta apar smiley si cu pavel cu niste fete de oameni adormiti si secati. Va inteleg. Pe cuvantul meu. Smiley se incurca de vreo 3 ori la discursul ala [stiam eu ca e pregatit. STIAM] darr a fost super, probabil singurul motiv de zambet natural de acolo. Ca sa nu mai zic ca s-a facut mai multa galagie cand au venit ei decat cand trebuia.
Cand intr-un final am putut sa intram, incepe goana dupa formulare desi aveam formular deja completat de pe net. Era deja ora 12. Ca sa inteleg: nu ne-ati lasat sa ne inscriem pe masura ce veneam ca sa pierdeti 2 ore facand 15 mii de cadre cu aceleasi cuvinte si ca apoi sa formam un semicerc de raza 5m in jurul birourilor de inscriere? Super strategie de marketing. Erau 4 tipe care faceau inscrieri si in loc sa fie 4 cozi ordonate cum suna civilizat, in jurul biroului exista un semicerc de oameni care se impingeau sa sara peste restul. Romania. Nu va imaginati ca biroul era in forma de semicerc sau ceva.
Pe la 14:00 reusesc si eu sa-mi iau numar.
N-o sa uit nenorocitul asta de numar niciodata.
Am luat un loc pe un petic de mocheta ramas liber si am stationat urmarind lumea cum ma ocoleste. Activitate de om secat. Timpul se scurgea rapid… asta e ciudat. Anunta un tip cu o voce ragusita (gen imi venea mie sa-mi dreg vocea cand il auzeam) o noua lista de auditii.
Tip: 676…
haidee… haideeeeee
El…4 *troll face*
MORI!
Pana la sfarsitul zilei am avut: 6760,6761,6762,6764….6767 :)
Faza interesanta.
Mesaj pentru smiley [nu-mi pasa daca il citeste sau il primeste prin eu stiu cine :-b]: adica cand intr-un final ma decid sa ma deplasez pana la tine sa-ti cer un nenorocit de autograf pe care sa scrii pentru prajiturica, tu pleci???
Bineee… bine. Bine.
Gen au plecat la 5… CU APROAPE 12 ORE INAINTEA MEA!
Zeennnn (%)
In timpul asta prietenul meu cu orientari sexuale aparent anormale ne-a pus sa facem un cerc gol in mijlocul salii si a adus niste trupe de dans sa faca ceva… super. Si dupa ii punea sa urle “-numele trupei- ARE TALENT!” si pe noi sa urlam entuziasmati dupa. Mooori in chinuuri… exaact asa…
In vreo ora se termina si prostia aia… aleluia..
Pe la 6-7 ne anunta ca fiind foarte multi, mai multi ca oriunde, totul ar putea dura pana la 3-4 noaptea si ca daca vrem, putem cere sa fim mutati pe duminica. Mai bine muream decat sa-mi pierd inca o zi. Asa ca am ramas.
S-a facut 8. Sala s-a eliberat si am atins performanta de a sta pe un scaun. Ma anchilozasem complet (:|.
Nu aveam niciun pic de emotii. Aveam nervi.
Se face in jur 10. In calitate de om care a stat acolo 12 ore, cunoasteam majoritatea fetelor de prin sala si cel mai mult imi placea cand vedeam fete noi. Ba mai mult, cand vedeam fete noi care veneau direct la interviu, adica deja isi dadusera auditia. Adica eu stau acolo 12 ore si voi veniti, dati auditia, dati interviul si plecati? Bun asa. Bine de stiut.
Mai devreme aflasem care le erau prioritatile, si anume grupurile, copii si provincia. Sunt de acord cu grupurile si copii. Dar provincia? Majoritatea sunt la modul: daca n-am reusit in orasul meu, hai sa vin la Bucuresti. Pai frate, asa ma duc si eu la auditie in constanta si intru printre primii ca de, sunt din afara. Si nu am mentionat partea cea mai buna: au terminat provincia pe la 12. Interesant era ca ramasesera maxim 100 de oameni in sala. Adica ei chiar incearca sa ma convinga ca din 600 de oameni doar 100 erau din Bucuresti? Adica dupa ce ca ma inseala pe fata ma mai cred si proasta. Parca nu e evident ca venea x care a dat suma y si e din bucuresti, a dat auditia si a plecat sa-si traiasca viata.
In tot timpul asta simteam vocea murindu-mi intr-un mare stil. Eram ragusita si cand vorbeam, dar cand cantam. Mi-era si frica sa incerc.
Ma duc si incerc sa iau un ceai, imi zice ca e pentru echipa. Echipa sa imparta. Ca si asa e incompetenta.
Se duce mama la ei sa-i intrebe daca ii pot spune pe ce lista sunt. Si cica: nu putem pentru ca facem listele pe loc.
Asta e… culmea dezorganizarii. Exact asta e.
In concluzie astept. Si astept. Inca astept. In sala mai raman maxim 10 persoane. Ce naiba frate?
Incepusem sa fiu folosita pe post de recuzita pentru interviuri, sa nu se vada la televizor cat de goala era sala => cat de tarziu era.
2.55: ultimele 2 liste
Deja eram prea obosita ca sa urmaresc numerele. Bine ca ziceau si numele.
A fost ce-a fost dar… surpriza zilei abia acum venise. Am fost… ULTIMA. Ultima frate. Imi parea rau sincer ca mai eram auditii si duminica si ca era una netrecuta pe lista [desteptilor] si pe care au trecut-o ultima, pentru ca as fi fost ultima auditie din tara. Asta ar fi fost tare.
Am auzit de la tipul cu listele de cca 30 de ori: cine se aude se duce la colegul meu din spatele salii, ridica mana te rog :-b. Gah. AM INTELES. SUNT AICI DE 17 ORE!
Ma duc acolo. Era 2.59. Sin cunostintele mele ora trebuia sa se schimbe din 3 in 2 noaptea, aparent a fost din 4 in 3. Pacat. As fi fost si calatoare in timp pe langa ultima de pe lista.
Mau stau pe acolo pentru altii dinaintea mea vreo 30 de minute. Apoi intru. ma trezesc cu microfonul in mana si ma intreb ce dumnezeu caut eu acolo, ragusita fiind. ok…
|
Am clacat. Am esuat grav, lamentabil, ma vor da astia la momente amuzante. Am fost oribila.
Ok, in realitate am ramas de vreo 2 ori fara aer dar… tot dat in bara se numeste. Ciudat este ca nu vad de ce as ramane fara aer la al 5-lea vers din ‘because you loved me’ a lu’ celine dion. Aaa, stiu ce s-a intamplat. Am descoperit dupa primele 2 versuri cat de urat se aude cand iau aer, neavand nici negativ, asa ca am luat aer mai discret. Sau… nu am luat. Nu mai stiu, eram oricum pe jumate adormita.
Cert e ca mi-am revenit si ajunsesem la nota de gratie din refren: “YOU GAVe me fa…ith??” ooo nu, n-ai facut asta. MI-AI OPRIT MICROFONUL IN MOMENTUL MEU DE STRALUCIRE ?!?!?!? Frate, e o performanta sa iei nota aia la 3 jumate noaptea, ce ma’sa:-l.
In concluzie, sunt 120% sigura ca n-o sa ma sune nimeni, si e mult mai bine asa. Si asta nu e gen: nu ma puteti concedia pentru ca demisionez. E gen: sunteti atat de non-profesionisti ca imi bag picioarele in tot ce inseamna emisiunea asta si imi cultiv vocea 2,3,5,10 ani si ma duc la un concurs normal.
Ca o concluzie a concluziilor: a inceput prost, a continuat prost si s-a terminat prost. Probabil cea mai ghinionista zi din viata mea. Intr-un mod masochist, a fost interesant. Intr-un mod foaarte masochist…
